MEREU adj. (Mold.) 1. Fix (despre poduri, în opoziție cu umblător mișcător). Dumitrașco-Vodă . . . au făcut pod mereu peste Nistru. N. COSTIN. Nefăclnd zăbavă, au trecut pe pod mereu peste Dunărea. PSEUDO-MUSTE; cf. M. COSTIN; NECULCE. 2. Unitar, nediferențiat, omogen. Atîta cîmpul cu otava înverzia, cît ochilor, preste tot, o tablă ca de zmaragd meree a fi se părea. CANTEMIR, IST. Etimologie necunoscută. Cf. magh. merö „rigid, fix.”