MEREOÁRĂ s. f. (Bot. ; regional) Viorea (Scilla bifolia). Cf. DR. III, 693. Buruieni, ierburi și flori sînt: pălămidă,. . . toporași, mereoare, ceapa-cioarei. H III 14. Flori sînt: toporași, merăoare, rochița-rîndunelii. ib. 194, cf. 261, VI 25, XI 427, șez. XVIII, 112, ȚIPLEA, P. P. 112. Fluier tace, turma-ntoarce, Tot o-ntoarce pe răzoare Ca să-și pască mirioare. BÎRLEA, B. 104. - Pronunțat: -re-oa- – Pl.: mereoare. – Și: merăoáră, mierioáră (DR. II, 443), mirioáră s.f. – Mieriu¹ + suf. -oară.