MEREÍ vb. IV. (Prin Transilv.) 1. I n t r a n z. A înmărmuri, a înlemni, a încremeni. Cf. ANON. CAR., DR. I, 270. Salcotea merei de spaimă. FRÎNCU-CANDREA, M. 279. 2. R e f l. A se adînci în gînduri. Cf. LB, LM, CIHAC, II, 514. - Prez. ind.: mereiesc. – De la mereu. Pentru sensul 2, cf. și magh. m e r ü l.