MEREDU͹ vb. IV. Refl. (Regional) A se înțepeni, a se pietrifica. [Bubele la sîn] să zice că se fac din răceală . . . uneori că ce suge copilu aspru și apoi să mereduiește (să înțepenește) cu laptele, pînă suge copilu. CONV. LIT. XXXVI, 550. Tot mi se mereduiesc mie oasele stînd, hai să ne schimbăm! RĂDULESCU-CODIN, Î. 243. - Prez. ind.: mereduiesc. – Din magh. mered.