MEREDÉU s. n. (Mold.) 1. Minciog ; (regional) ciorpac, tîrboc. Cf. DAMÉ, T. 124. Minciocul cu care se scoate peștele se numește meredeu. ANTIPA, P. 61, cf. ARHIVA, XXIII, 293. Sacul, numit și minciog . . ., meredeu, ciorpac . . . are forma unui sac. PAMFILE, I. C. 68, cf. DR. VII, 137. Moș Hau m-a învățat cum să prind racii cu undițile și cu meredeul. SADOVEANU, O. IX, 405, cf. X, 395, ȘEZ. VII, 189, ALR SN III h 743. 2. Unealtă de lemn pentru frămîntat cașul, in formă de furculiță sau în formă de scîndurîcă cu zimți. Cf. DAMÉ T. 69. Frămîntarea [cașului] se face și cu meredeul sau răvorul, un lemn zimțat intr-o parte. PAMFILE, I. C. 35. - Pl.: meredeie. – Etimologia necunoscută. Cf. magh. meröedény, meritö(edémy), (regional) mereggyű.