MEREA s. f. 1. (Prin Dobr.) Loc, suprafață de teren care servește ca pășune (SCRIBAN, D., v. p a j i ș t e, i z l a z) sau este cultivată (H IV 358, 377, v. ț a r i n ă, t a r l a). 2. (Regional) Teren arabil delimitat al unui sat. Cf. COMAN, GL., ALRM SN I h 1, ALR II 2 494/682, com. din ȚEPEȘ VODĂ-CERNAVODĂ. Aveau și vite bune cu care lucrau atîta pămînt cît voiau, căci „merele” între hotare s-au pus numai după 1877. DRAGOMIR, O. M. 46. - Pl.: merele. – Din tc. mera.