MERÁR s. m. (Astăzi rar) Cultivator sau vlnzător de mere. Se stabilește următoarea tabelă . . .: merari, mindirigii, morari (a. 1820). N. A. BOGDAN, C. M. 101. Se așezau pe vine în șir . . . merari, simigii și bragagii cu tablalele și panerele lor. GHICA, S. 676, cf. LM, DL, DM, CIAUȘANU, GL. - Pl.: merari. – Măr² + suf. -ar.