MEPRIZÁ vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A disprețui. Astfel patrie și lege, și familie și nume, La străini ce vă mepriză cu rușine ați vîndut. BOLINTINEANU, O. 123, cf. ANTONESCU, D. ◊ R e f l. p a s. Litera convenții nu se poate mepriza (a. 1859). În L. ROM. 1 961, nr. 1, 61. - Prez. ind.: mepriz. – Din fr. mépriser.