MENȚINERE s. f. 1. Acțiunea de a (s e) m e n ț i n e (i); păstrare. Cf. NEGULICI. Să știm cum este făcut corpul omului, cu toate organele sale și cum lucrează aceste organe pentru manținerea vieței. BARASCH, I. 6/9. Menținerea păcii. GHICA, S. 128. N-aș putea îngriji mai puțin decît sublima Poartă de menținerea tratatelor (a. 1865). URICARIUL, X, 366. Intențiunea artistică, pentru existența și mînținerea ei proprie, trebuie să îmbrace o formă de expresie. CARAGIALE, O. III, 57, cf. BARCIANU, ALEXI, W., CONTEMP. 1950, nr. 186, 2/1. Menținerea și consolidarea păcii este supremul interes comun al tuturor popoarelor din lume. SC]NTEIA, 1953, nr. 2723, cf. LUPTA DE CLASĂ, 1954, nr. 1, 30. Ne vom opri asupra sistemului de lucrare a solului și asupra însemnătății asolamentului cu plante perene în menținerea și refacerea fertilității solului. BOTANICA, 98. 2. (Învechit, rar) Poziție (a corpului), ținută. Feblețea se arată în glasul său și în toate mișcările sale, pudoarea (rușinea) și înfrînarea, în mîna sa (fața sa), în gesturi (mișcări) și în menținerea (sau ținerea) corpului. FIS. 79/30. - Și: (învechit) manțínere, mînțínere s. f. – V. menține.