MENȘEVIC, -Ă s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al menșevismului. Fără nimicirea economiștilor și a menșevicilor, nu ar fi putut fi făurit partidul și nu s-ar fi putut înfăptui revoluția proletară. CONTEMP. 1 953, nr. 355, 2/5. În timp ce bolșevicii conduceau nemijlocit lupta maselor în stradă, menșevicii. . . acaparau locurile de deputați în Soviete, constituindu-și astfel o majoritate în sînul lor. LUPTA DE CLASĂ, 1954, nr. 1, 19. Demascarea de către Lenin a principiilor ideologice și organizatorice ale menșevicilor a constituit o puternică lovitură dată oportunismului internațional. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2874. 2. Adj. Care ține de menșevism, privitor la menșevism. Lupta contra curentului menșevic. – Pl.: menșevici, -ce. – Din rus. меньшевик.