menzăl s vz menzil

mezel² s vz menzil

mezil s vz menzil

minzil s vz menzil

mizil s vz menzil

menzíl n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] menzil). Vechĭ. Poștă (casa, oficiu, căruța, caiĭ). – Și mezil, minzil și mizil (de unde și numele orașuluĭ Mizil). – Ca adj. menzilesc, poștal.

menzil s.m., s.n. (înv.) I s.m. v. Curier. Mesager. Ștafetă. II s.n. (transp.) 1 <înv.> olac, olăcărie, poștă¹. Menzilul era serviciul de transport pentru călători și corespondență, folosit, în provinciile românești, înaintea introducerii căilor ferate. 2 <înv.> menzilhanea. Menzilul era stația de poștă unde se schimbau caii. 3 v. Diligență¹. Poștalion. Poștă¹.