MENITÓR, -OARE adj. (Învechit) Care menește (3), prevestește; prevestitor. Deci acmu și noi ale noastre pustii părăsind, de mare nevoie la menitoriu glasul tău am năzuit. CANTEMIR, IST. 241. ◊ (Substantivat) Nu ți-ai închipuit oare atunci că acest nor gros este un menitor prevestitor soartei orașului și a țării ?. NEGRUZZI, S. I, 270. – Pl.: menitori, -oare. – Și: (învechit) menitóriu adj. - Meni + suf. -tor.