MEMUR s. m. (Turcism învechit) Funcționar public; însărcinat din partea guvernului, comisar. Să se plătească prețul tăierii și căratului la raiele de la cei se cînt meemuri la acest fel de binale (a. 1802). ȚES. II, 312. Căci într-acest chipu iaste bunăvoință și milostivirea prea înaltului devlet și bun cugetul atît al măriii sale prea înălțatului Hustraf-Mehmet-pașa. . . cât și a celorlanți tuturor meemuri ai împărățiii (a. 1809). IORGA, S. D. XXI, 106, cf. CONV. LIT. XXI, 503, ZEITSCHRIFT, XVIII, 107, ȘIO II₂, 78, I. BRĂESCU, M. 68. - Pl.: memuri. – Și: meemúr, miermúr (CONV. LIT. XXI, 503) s. m. – Din tc. memur.