MELOPÉIC, -Ă adj. (Rar) Ca o melopee (2); melodios, armonios ; monoton. Este. . . o incantație melopeică pătrunzătoare, care cucerește și stăruie. PERPESSICIUS, M. III, 416. ◊ (Adverbial) Uneori murmura: versuri, pasagii de proză, melopeic. TEODOREANU, M. U. 31. - Pl.: melopeici, -ce. – Melopee + suf. -ic.