MELOPEE, melopei, s. f. Melodie lentă, ritmică și monotonă, cu un caracter melancolic, trist, care (mai ales în trecut) acompania o declamație; recitativ. Copilul luă cartea și reîncepu monoton, ca o melopee a plictiselii «Fierul, fonta și oțelul... Fierul...». C. PETRESCU, Î. II 166. ◊ Fig. Dulce și tristă, melopeea bietului greieruș parcă vine din trecutul veșnic și tremură spre întunecatul viitor. SADOVEANU, O. VI 408. ♦ Bucată muzicală, melodie. Cvatorul rusesc cînta o melopee gravă și tristă. C. PETRESCU, C. V. 314. Opera Guilom Tell a lui Rossini... Ce minunată interpretațiune a vieței vînătorești este, în adevăr, această măiastră melopee. ODOBESCU, S. III 93. – Pl. și: melopee (TOPÎRCEANU, B. 52).