MELON s. n. (Franțuzism) Gambetă. V. p ă l ă r i e t a r e. Mă primi un ovrei îmbrăcat curățel, cu melonul pe ceafă. REBREANU, NUV. 93. Își îmbracă giubeaua, își trîntește nervos un melon cenușiu, I. BOTEZ, B. I, 223. Punîndu-și melonul, porni cu ploierul în mînă. . ., deși nu era nici cel mai vag semn de vreme rea. BENIUC, M. C. I, 117. Prințul cu melon. VINTILĂ, O. 28. - Pl.: meloane. – Din fr. melon.