MEIȘOR subst. 1. Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor: a) plantă cu rădăcina tîrîtoare și florile de culoare verde- deschisă sau violetă ; mei-pădureț, mei-sălbatic (Milium effusum). Cf. GRECESCU, FL. 608, SIMIONESCU, FL. 127 ; b) plantă cu frunze păroase și flori violacee ; mohor-roșu (Panicum sanguinale). Cf. BRANDZA, FL. 479, BARCIANU; c) mei mărunt (Panicum capilare). Cf. GRECESCU, FL. 595. 2. (Învechit și regional; cu sens colectiv) Bubulițe gălbui, asemănătoare cu sămînța de mei, care apar pe față și pe gît. Curăță și limpezește obrazul de pete, de coși, de meișor. PISCUPESCU, O. 291/5. [Loțiunea] duhul crăiesei. . . răsipește urciorușile și meișorul din obraz. id. ib. 303/6. – Mei + suf. -(i)șor.