MEHTER s. m. (Turcism învechit) Muzicant într-o fanfară (turcească). Strîns-au mehterii și tabulhanagiii a țării și punea de bâtea chindie în toate zilele în curte. N. COSTIN, LET. II, 124/24. Banii ce sînt să se dee la domnie. . . afară de le fele cihodarilor. . ., a copiilor din casă, tufeccii, levenți, mehteri (a. 1 773). URICARIUL, IV, 25/8. De la ciohodari. . ., de la mehteri. . . să nu se popriască acea jumătate leu (a. 1 776). ib. XIX, 317. - Pl.: mehteri. – Din tc. mehter.