MEHENGHI, -GHE, mehenghi, -ghe, s. m. și f. Persoană pricepută, iscusită, abilă; p. ext. șmecher, șiret, viclean, perfid. Venea mehenghiul, din cărărușele lui de dragoste. CAMILAR, N. II 425. Intrînd în vorbă cu dînsa, fata, bună mehenghe, îi întoarce capul și Ipate vede că nu-i de lepădat. CREANGĂ, P. 165. ◊ (Adjectival) Ni-l zugrăvi ca pe un bulibașa mehenghi, vînzător și slugarnic. M. I. CARAGIALE, C. 22. Îi arătă bucurie mare... ca o leliță mehenghe. GORJAN, H. IV 74. ♦ Persoană glumeață, poznașă, șugubeață. Flăcăii... mai luau cu ei și cîte un mehenghi bun de gură. ȘEZ. IV 230. – Variantă: mehenchi (SEVASTOS, N. 317) s. m.