MEGIEȘIE s. f. (Mold., ȚR) Vecinătate. A: Toval ce au fostu înțîi meșter de heru, cu megieșie aproape pe halepieni. NCL I, 27. El nu uită binele și mila lui Bator Jicmontu, frățîne-său, carele l-au agiutorit împrotiva turcilor, și precum au fostu în bună megieșie, așea și acmu cu Bator Andriiaș. N. COSTIN. B: Oamenii de acolo sînt viteji buni, călăreți buni pentru megieșiia cu tătarii. COSM 1766, 90^r. Că fiecare dintr-însile să silia ca să întreacă altele sau măcar să să potrivească cu megiiașia la iscusirea caselor. COSM 1766, 94^v. Etimologie: megieș + suf. -ie. Vezi și megieș, megieșesc, megieși, megieșită.