MEGHISTÁN s. m. (Învechit) Mare demnitar turc. Era vizirul și alalți meghistani îndoiți pentru această domnie. IST. Ț. R. 10, cf. 30. Un boiar lîngă împărăție. . . , bogat și cunoscut de toți meghistanii împărăției (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 283/1. Ea introdusese o înnoire primejdioasă în cîștigarea favoarei turcilor, recurgînd ca femeie la femeile din haremurile sultanului și ale marilor dregători ai Porței otomane, pentru a atrage, prin ele, buna plăcere a meghistanilor din Constantinopole. XENOPOL, I. R. V, 19. Nicolaie Costin ni-l înfățișază la Constantinopol între meghistanii pe cari îi distrează prin conversația sa inteligentă și învățată. IORGA, L. I, 126. Onorurile deosebite ce-i arăta stăpînirea, vizitele dese ce-i făceau meghistanii, patriarhii, mitropoliții. BUL. COM. IST. II, 27. – Pl.: meghistani. – Și: maghistán s. m.. MAG. IST. I, 149/9. – Din ngr. μεγιστάν.