MEFÍTIC, -Ă adj. (Livresc) Cu miros urît ; puturos, pestilențial. Se înfățoșa toate sămnele aerului mefitic ce era cuprins în acele butelce. ALBiNEȚ, M. 83/14. Apele stătătoare dulci sînt stricătoare prin a sale mefitice aburimi. VASICI, M. I, 131/22. Esalațiunile mefitice ale vitelor bolnave. I. IONESCU, D. 476. Șanțul acesta este. . . parte neastupat și plin de murdării, cari scot miasme mefitice, vătămătoare sănătății oamenilor. id. P. 421. Am scăpat de această zonă mefiticâ; am ieșit la largul cîmpiei. CARAGIALE, O. IV, 120. Și-ntunerecu-i varsă mefiticii aburi. COȘBUC, AE. 131. - Pl.: mefitici, -ce. – Din germ. mephitisch, lat. mephiticus, fr. méphitique.