Definiția cu ID-ul 1267500:

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MEDITAȚIE s. f. 1. Reflectare, cugetare (adîncă), meditare (2), gîndire, reflecție. Cf. VÎRNAV, L. 137v/12. Le. trebuie meditația moraliceștii filosofii. id. F. M. I, 141v/4. Sunetul de arme îl trezi din meditația sa. ASACHI, S. L. II, 111. Cetirea și meditația îi daseră o mare cunoștință. NEGRUZZI, S. II, 156. Străbatea strada Caliții cufundat în meditațiuni serioase. FILIMON, O. I, 128, cf. 123, 221. Din aceea că poporul își exprimă numai simțimintele sale nu rezultă că i-ar lipsi meditațiunea și delicatețea în exprimarea ei. MAIORESCU, CR. I, 128. (Din adîncul meditației în care era cufundat) – Domnule, în cîte o fi astăzi? SEBASTIAN, T. 81. Izbuti. . . să-l smulgă și pe Coco Conduraky din elegiaca-i meditațiune și contemplațiune. C. PETRESCU, A. R. 18. Meditația și lenea erau plăcerile lui cele mai evidente. SADOVEANU, O. XI, 426. ◊ F i g. Munții îi încredințaseră solemna lor meditație. BOGZA, C. O. 139. 2. Scriere (mai ales poezie) compusă pe o temă filozofică; (rar) meditare (3). D. Chesar Bolleac, ale căruia meditații. . . se află subt tipar. GTN (1835), 122/1, cf. CALENDAR (1 856), 22/10. Meditații, elegii, epistole, satire și fabule [titlu]. ALEXANDRESCU, M. Ion Gorun publică meditația gravă cu avertismente [intitulată] „ Și s-a făcut tăcere”. V. ROM. martie 1 957, 14. 3. Pregătire a lecțiilor, a examenelor, făcută de elevi, de obicei, sub îndrumarea unui meditator ; îndrumare, ajutor dat elevilor de către un meditator, în vederea pregătirii lecțiilor, a examenelor; (învechit) meditare (4). Vine Mișu profesorul – știi, Mișu al nostru care dă meditație la băieți. CARAGIALE, O. II, 74. Radu... a găsit în sfîrșit o meditație, într-o familie, la niște copii leneși, idioți și obraznici. VLAHUȚĂ, O. A. I, 91. Marioara i-a mărturisit că se simte slăbuță la limba română și ar avea nevoie de o meditație serioasă. REBREANU, R. I, 24. Dam meditații lui Lică al doftorului. KLOPȘTOCK, F. 205. Student serios caută meditațiuni orice clasă. C. PETRESCU, C. V. 161. ◊ (Sală de) meditație = sală dintr-un internat unde elevii își pregătesc lecțiile (în afara orelor de curs). DICȚ. ♦ Perioadă în cursul căreia se dau meditații (3). Se alese, la sfîrșitul meditației, cu o sumă însemnată. V. ROM. septembrie 1 954. ** Perioadă de timp (în afara orelor de curs) în care elevii (dintr-un internat) își pregătesc temele. Ieșeam din meditația de seară istoviți, flămînzi. BRĂESCU, A. 134, cf. 116. – Pl.: meditații. -Și: (învechit) meditațiune s. f. – Din lat. meditatio, -onis, fr. méditation.