MEDITAȚIE (< fr. méditation < lat. meditatio, cugetare, reflecție) 1 Specie a liricei filozofice, în care lirismul se îmbină cu reflecția filozofică asupra existenței umane. Dezvoltată în perioada romantismului, ea a fost ilustrată în literatura universală de scriitori ca Lamartine (Franța), Leopardi (Italia), Pușkin, Lermontov (Rusia), Petöfi (Ungaria), iar în literatura română de scriitori ca V. Cîrlova, M. Eminescu, Al. Macedonski, Panait Cerna, T. Arghezi, Lucian Blaga. 2 Termenul meditație este folosit și pentru acele scrieri cu conținut religios, moral, istoric etc. (ex. Les Ruines ou Méditation sur les révolutions des empires de Volney). Ex. De pe tavane-ntunecate Tăcute lacrimi cad mereu, Și parcă tot sporesc din greu, Din mari izvoare depărtate. Șuvițe tainice de apă Spre peșteri drum de ani străbat, Întruna se preling și sapă Tavanul șubred și-nnoptat. Dar după ani de picurare S-au închegat coloane pline: Eterna bolții lăcrămare, În loc s-o surpe, – o susține. Tot astfel, lacrimi nesecate În suflete ne-au picurat, Și de furtuni nenumărate Viața noastră-a tremurat. Dar azi, cînd stau vîrtejuri grele Să ne răpună-orice avînt, Noi trecem fără păs prin ele Ș-aproape izbucnim în cînt. Un suflet tînăr ne străbate Și ne îndeamnă către cer - Din suferinți abia-ndurate Ne-am făurit armuri de fier. (PANAIT CERNA, În peșteră)