MECÓNIU subst. Materie pe care o elimină ca excremente fătul, imediat după naștere. Meconium (materie ce iese întîiași dată din prunc). PR. 13/7. Meconiom. Escrementurile de o față verde ce se adună în mațele copilului. KRETZULESCU, M. 170/14. Mecon, scîrna ce să găsăște în mațile pruncului cînd să naște. POVĂȚ. (1844), 259/3. Îl curăță de meconie (adecă de materia aceea cu care pruncul iesă întâia dată pentru sine). FĂTU, M. 81/20, cf. DM. - Și: (învechit) mecónium, mecóniom, mecón subst., mecónie s. f. – Din lat. meconium, fr. meconium.