MECÍ⁴ vb. IV. Refl. (Regional; despre fructe) A se strica (din cauza unei boli) sau a se strivi, a se zdrobi, a se bate. Cf. ARHIVA, XXVIII, 73. Boabele de strugure s-au mecit. CIAUȘANU, GL., cf. L. ROM. 1960, nr. 2, 19. (T r a n z.) Cf. p l o p ș o r, V. O. ♦ Tranz. P. ext. (Complementul indică oameni, animale sau părți ale corpului lor) A bate, a lovi, a zdrobi. Cf. CIHAC, II, 180. De gură M-a mințit, De urechi M-a asurdzit, De mîini M-au mocit. TEODORESCU, P. P. 381, cf. MARIAN, D. 269. Carne pe trup i-au mocit și vinele i-au zgîrcit și puterea i-au băut. PĂRVESCI, C. 80. L-o mecit rău pe Gheorghe. L. COSTIN, GR. BĂN. 136. - Prez. ind.: mecesc. - Și: măcí (PONTBRIANT, DDRF, BARCIANU), mici (com. din ORAVIȚA), mocí vb. IV. – Din scr. mečiti. – Pentru moci, cf. ucr. мочити.