MAȘTERĂ, maștere, s. f. Mamă vitregă. Maștera e vinovată că crăimei ne-a-nchinat. DAVILA, V. V. 34. Că-i de vină maică-ta, Maică-ta, Mașteră-ta, Eu am zis că te-oi lua, Ea mi-a spus că nu te-o da! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 257. – Variante: maștihă (SADOVEANU, D. P. 65, NEGRUZZI, S. II 144), maștigă (ALECSANDRI, T. I 356), maștie (SBIERA, P. 169), maștină (ȘEZ. VII 71) s. f.