MAȘTERĂ s. f. (ȚR, Trans. SE) Mamă vitregă. B: Nevoindu-se maștera să le mănînce avearea părinților, îi pîrî la domnu că sînt creștini. MINEIUL (1776). Feciorilor celora ce s-au adus le este mumă, iar care i-au găsit la bărbat, acelora le este mașteră. E 1777, 80^r. C: Deci maștera l-au luat pre cocon și l-au dus la casa sa. S, 81^r. Etimologie necunoscută. Cf. m a ș t e h ă.