MAȘINIST s. m. 1. Muncitor care conduce o mașină (io, care supraveghează funcționarea unei mașini, care repară o mașină etc.; mecanic. Cf. HELIADE, F. 30/23, NEGULICI, STAMATI, D., POLIZU, CALENDAR (1859), 76/4, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, ȘĂINEANU, D. U., BARCIANU. O armată întreagă de mașiniști cari vorbeau toate graiurile. anghel, PR. 83. Ar putea să intre mașinist la vreo moară. GALACTION, O. 145, cf. NOM. PROF. 19, 46. E un fel de mașinistru. SADOVEANU, P. S. 68, cf. id. O. V, 248. Băiatul ne-a cerut un tren, un tren lung, comandat la gară, pe măsura lui, căci vrea să se facă „mașinist”. ARGHEZI, C. J. 68. Mașinistul, badea Bodrîngă, și cele două femei se uitau încremeniți drept în ochii lui Nițu. CAMILAR, N. I, 321. Eu am să mă fac mașinist, cînd oi fi mare. V. ROM. februarie 1 954, 34. 2. Persoană care așază decorurile pe scenă, aprinde și stinge luminile, mînuiește aparatele cu efecte sonore etc. Costumele și scenariul cată să fie fidel epocii și locului ce reprezintă. Un machinist bun e de o neapărată necesitate. FILIMON, O. II, 199. Intrai și eu pe scenă, printre mulțimea cea foitoare de mașiniști. EMINESCU, G. P. 67, cf. NOM. PROF. 81. – Pl.: mașiniști. – Și: (învechit) mahiníst (NEGULICI, PONTBRIANT, D.), machinist, (regional) mașinistru, mașînístăr (DR. IV, 1015) s. m. – Din fr. machiniste, germ. Maschinist.