MAZILIE s. f. 1. Îndepărtare din scaun (a unui domnitor), destituire (a unui boier) dintr-o funcțiune publică ; mazilire. Se mira Aron vodă cum va face să nu prinză de veste oastea și țara de mazilie, că se temea să nu-l omoare. URECHE, LET. I, 207/4. Iarna au avut domnul odihnă în scaunul lui în București, numai întristat foarte pentru mazălia gineri-său, domnului de la Moldova. IST. Ț. R. 78. Iată îi viniră călărași cu veste de mazilie. N. COSTIN, L. 566. Într-această iarnă s-au întîmplat mazilie și lui Constantin Duca vodă (începutul sec. XVIII). MAG. IST. II, 324/28. După mazilia Mihnii vodă au trimis împăratul pre Ștefan vodă (începutul sec. XVIII). ib. I, 222/5. Deputații erau porunciți de Tomșa. . . să mijlocească mazilia lui [Lăpușneanu]. NEGRUZZI, S. I, 142. Mazilia lui Ipsilanti și a lui Moruz. . . a adus războiul de la 1806. GHICA, S. 27. [S-au descoperit] ucideri și mazilii în cele mai nalte regiuni ale guvernului otoman. ODOBESCU, S. II, 415. Nu de la acești funcționari ai sultanului. . ., totdeauna supt amenințarea unei mazilii. . ., puteau doritorii libertății elenice să aștepte ceva. IORGA, I. II, 7, cf. I, 181. 2. Ordin, dispoziție de scoatere din domnie. Numai giumătate de an au domnit și i-au și vinit mazilia. NECULCE, l. 37. Au domnit acest domn cu pace 7 ani. . ., și i-a venit mazilie dela Poartă. DIONISIE, C. 167. Doi soli veniră de la-mpărăție Și aduc lui țepeș ștreang și mazilie. BOLINTINEANU, O. 46. Stare, calitate de mazil (I 1) ; timpul in care un domn rămîne mazil. Acei boieri i-au fost de mare folos la mazilie lui Antiohii vodă. NECULCE, L. 149. Moare după mulți ani de mazilie în Constantinopole. XENOPOL, ap. DDRF. Enache Kogâlniceanu. . . a urmat pe Constantin Racoviță în domnia munteană și apoi în mazilie la Constantinopol. BUL. COM. IST. II, 156. – Pl.: mazilii. – Mazil + suf. -ie. – Cf. ngr. μανζιλία.