MAZILI, mazilesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îndepărta din domnie, a detrona; a scoate dintr-un post, dintr-o slujbă. Se suia pe scaun și după șapte ani – hait – maziliți. ALECSANDRI, T. 47. Îl pîrîră la vizirul și izbutiră a-l mazili. BĂLCESCU, O. I 185. Adevăr e c-ai chitit, Pîn-a nu fi mazilit, Să desparți a ta domnie De a noastră-mpărăție? ALECSANDRI, P. P. 210. ◊ Refl. pas. Miron șezu în Polonia mai bine de un an pînă cînd se mazili Dumitrașcu Cantacuzino, succesorul Duchii vv. BĂLCESCU, O. I 186. Am auzit că s-a mazilit ispravnicul de Teleorman. FILIMON, C. 137. ♦ (Azi, glumeț, cu privire la funcționari) A îndepărta dintr-o funcție, a destitui. E mai de oaie cu șeful; îl mazilesc; să știi că-l mazilesc. DAVIDOGLU, M. 78. ◊ Fig. A alunga, a îndepărta. Tu cați să mă mazilești din inima copilei. ALECSANDRI, T. 1233.