MAZIL s.m. 1. (Mold.) Demnitar turc din Imperiul Otoman sau domn din Țările Românești destituit. Și s-au dus cu toată casa lui de iznoavă la Țarigrad, mazil la poartă. PSEUDO-COSTIN. Iară mazîl tot au rămas, că apucasă împărăția de pusesă pre Ilieșu domnu. NECULCE; cf. N. COSTIN; GHEORGACHI; H 1779², 84^v. 2. (Mold., ȚR) Mic boier de țară. A: Mazilii și mănăstirile să-și stăpînească ocinele. NECULCE. B: (Adjectival) Au început a strînge pre o seamă de boiari manzîli, la mitropolie. R. POPESCU. 3. (Mold.) Răzeș însărcinat cu execuțiile și cu încasarea birurilor. Unii dzice că i-au pirît mazîlii. NECULCE. Variante: manzîl (R. POPESCU). Etimologie: tc. mazul. Cf. ngr. manzilis. Vezi și mazili, mazilie, mazilime, mazilit.