MATRÓÁNĂ s. f. Soție a unui cetățean roman; p. ext. femeie căsătorită, cu înfățișare impozantă, care impune respect. V. d o a m n ă. Au întors pre mulți la credință. . . nu numai prostaci, ce și bogătași și femei și de mare rudă, giupînease care matrone le dzîc. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 155^v/19. Muierea lui, Despina. . . ca o matroană de cinste au murit. ȘINCAI, HR. II, 168/15. Ajunserăm seara la Craiova. . . unde ne aștepta cocoana Bibeasca, matroană avută. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 22. A primit pe matroana română cu tot respectul cuvenit. BARIȚIU, P. A. II, 473. Iată-o acum soție, mumă de familie. . . în sfârșit, matroană respectabilă, povățuitul câtră cele bune pre fiii și fiele sale. NEGRUZZI, S. I, 289. Poesis. . . tu vei fi femeia mea. . . matroana vetrei mele părintești, mama copiilor mei. EMINESCU, G. P. 85. Roma vechie întreagă Se-nșiră pe dinaintea mea: Consuli, Proconsuli, Matroane, copile, liberți. MACEDONSKI, O. I, 14. Pietrele scumpe și juvaerurile atîrnau la gîtul și urechile matroanelor. ANGHEL, PR. 40. ♦ (Depreciativ) Femeie matură. Cf. BARONZI, I. L. I, 204/16. Toate matroanele bătrîne din București se aflau aici. Cine-mi cunoaște pe una Marioara? întrebai turma asta de babe. BOLINTINEANU, O. 389. [În artă] mai degrabă se potrivește „Veta” cu o matroană și „Zița” cu o femeiușcă sprințară. IBRĂILEANU, S. L. 75. Ne pomenirăm în Calea Victoriei. . . săgetînd, cu priviri provocătoare, orice matroană întîlneam în drum. BRĂESCU, A. 255. Matroane grase, trecute de patruzeci de ani. . . poartă rochii negre. RALEA, S. T. I, 271. ♦ (Rar) Femeie grasă. BUL. FIL. IV, 135. ♦ Soția capului de familie. Matroana familiei, care tămîiază morții, își face luminicichile la mormânt. MARIAN, Î. 384. - Pl.: matroane. – Și: (învechit) matrónă s.f.Din lat. matrona. Cf. germ. M a t r o n e, it. m a t r o n a, fr. m a t r o n e.