MATERIALISM s. n. 1. (În opoziție cu i d e a l i s m) Concepție filozofică potrivit căreia materia este factorul prim, iar conștiința factorul derivat; s p e c. (de obicei urmat de determinarea „filozofic” sau „marxist” filozofie marxistă. Materialismu și epicurismu. ANTROP. 225/25, Cf. NEGULICI, STAMATI, D., COSTINESCU. Spiritualiștii se folosesc de neștiința tuturor ca să tragă din ea argumente numai împotriva materialismului. CONTA, O. C. 24. Faptele arătate materialism împotriva dualismului. CONTEMPORANUL, III, 419, cf. 417, SADOVEANU, O. IX, 51. În Germania i s-a dat [lui Proudhon] epitetul de sentimental pentru a-l opune, în mod mai hotărît, materialismului riguros, sistematic al lui Marx. RALEA, S. T. III, 88. Materialism istoric v. i s t o r i c. 2. (Depreciativ) Interes exagerat pentru problemele materiale, bănești. Materialismul vîrstei coapte, visurile ambiției neîmplinite. . . au pus între noi diversități de interese și de idei. ROM. LIT. 53²/18. E de mirare cum a putut să ajungă la o așa de mare escentricitate și materialism un compozitor ca Wagner. FILIMON, O. II, 161. Era o epocă fără nici un ideal, dedată unui materialism vulgar. GALACTION, O. 337. – Pronunțat: -ri-a-. – Din fr. matériálisme, germ. Materialismus.