MATARAGÍU s. m. 1. Purtătorul mataralei în suita unui pașă turc. Un atlaz care s-au dat dar la feciorul mataragiului ot Rusciuc, care au fost copil în casă la împărăție (a. 1 693). ȘIO II₂, 75. 2. Slujbaș la curtea domnească sub comanda unui mataragi-bașa. Nu numai acea poruncă venise, ci tot cu acel mataragiu și alt ferman. R. GRECEANU, C. M. II, 176. Lei 5 [leafa unui] mataragiu (a. 1 760). IORGA, S. D. XXII, 127. După ce ibrictarul, mataragiul și peșchirigiul prezentau lui vodă ibricul, ligheanul și peșchirul, ciubucciul și narghelegiul îi aduceau ciubucul și narghileaua. ȘIO I, 160, cf. II₂, 75. – Pl.: mataragii. – Din tc. mataraci.