MASCARAGÍU s. m. 1. (Învechit) Bufon; măscărici. La trecătoare i s-au înecat un mascaragiu împărătesc ce avea, vrînd să facă șagă pre apa Prutului. N. COSTIN, LET. II, 113/14. Ieșind din biserică să duce la crîșmă și îmbâtîndu-sâ face ghidușii mai mult decît mascaragiii (a. 1815). ap. TDRG 673. 2. (Rar) Persoană care spune măscări, care face glume obscene; pornograf. Cf. ALEXI, W., TDRG, SCRIBAN, D. - Pl.: mascaragii. – Mascara + suf. -giu.