Definiția cu ID-ul 1253175:

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MARȚIAL, -Ă adj. 1. (Astăzi rar) Ostășesc, militar; milităresc, milităros. Cf. NEGULICI. Manevrele. . . slăbesc aerul marțial și impulsia militară a unei trupe. ROM. LIT. 1312/19. Din minutul ce. . . a dobîndit pușca și uniforma, el ia o ținută marțială ca și cînd ar fi fost în cele mai mari bătălii. I. IONESCU, D. 513. Pe cînd vrea să iasă pe ușe, apare micul maior de roșiori cu săbia scoasă și-i oprește trecerea, luînd o poză foarte marțială. CARAGIALE, O. I, 274. Muzica militară a companiei de onoare Cîntînd un marș marțial. REBREANU, R. I, 197. Silueta marțială a jandarmului. CAZIMIR, GR. 30. Ținuta lui era marțială și Impunătoare„sta drept ca un soldat” – și avea în toată înfățișarea lui „un aer de comandir”. OȚETEA, T. V. 88. ◊ Curte marțială = denumire sub care funcționează, în unele state, tribunalul militar instituit în timp de război, de mobilizare, în timpul stării excepționale sau de asediu, și care judecă infracțiunile săvîrșite atît de militari cît și de civili. Cf. ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. Citi sentința Curții marțiale a diviziei care osîndea la moarte prin ștreang pe sublocotenentul Svoboda. REBREANU, P. S. 22. Te-am dat la Curtea marțială și vei fi judecat după codul justiției militare. ARGHEZI, C. J. 239. N-are să-l slăbească pînă nu-l va aduce la judecata Curții marțiale. CAMILAR, N. I , 158. Lege marțială = lege care autorizează, în unele state, folosirea forței armate pentru represiune internă. Poliția streină, voind a pune capăt acestor ucideri, proclamă legea marțială. FILIMON, O. I, 318, cf. LM, BARCIANU, ȘĂINEANU, D. U. Se ține o ședință a guvernului in care se discută chiar acum dacă să li se aplice legea marțială. CAMIL PETRESCU, O. II, 573. ◊ (Adverbial) După el, înțepenit marțial în șa, cu carîmbii cizmelor peste genunchi, cu coiful său imens. . . urma Odobescu. id. ib. 244. 2. P. e x t. Solemn, grav, impunător. [Avea] o barbă marțiale, un piept ce sparge soarta C-o tare pațiență, și brațe musculoase. HELIADE, O. I, 230. Bogdan era în adevăr un barbat. . . cu față marțială. CALENDAR (1853), 46/27. Și nu vede oare d. Maiorescu că. . . poza prea marțială poate fi luată drept o dovadă de lipsă de argumente? GHEREA, ST. CR. III, 205. Domnu Pandele făcu un gest marțial, foarte potrivit cu jacheta pe talie. BASSARABESCU, S. N. 181. Un individ congestionat și marțial. CAZIMIR, GR. 109. Silindu-mă să par marțial, m-am împiedicat ca un bleg în opritoarea de la poartă. BRĂESCU, A. 152. Cînd Iliescu luă o atitudine marțială și deschise gura, lungul și urîtul musafir îi făcu semn cu mîna să nu înceapă. PAS, Z. IV, 140. (F i g.) La umbra unui paltin marțial. KLOPSTOCK, F. 306. ◊ (Adverbial) Uite-l! strigă grefierul marțial. REBREANU, NUV. 169. El călca marțial, gesticulînd larg și studiat. ULIERU, C. 94. A început să se plimbe marțial prin fața comisiei. CAMIL PETRESCU, O. II, 563. - Pronunțat: -ți-ál. - Pl.: marțiali, -e. - Și: (învechit, rar) marțiále adj. – Din fr. marțial, it. marziale.