MARȘ², marșuri, s. n. 1. Mers, deplasare a unei unități militare (într-o anumită formație). Era o toamnă prelungită, senină, uscată, vreme favorabilă marșului cu blindate peste pămîntul tare ca piatra. STANCU, U.R.S.S. 135. Se duseră manevrele de toamnă, trecerile prin satele pline de grădini cu poame, glumele la popasuri cu fetele, marșurile și luptele pe dealuri și văi. SADOVEANU, O. VI 105. Vagmistrul comandă luarea pasului de marș reglementar. SANDU-ALDEA, U. P. 130. Coloană de marș v. coloană (5). Marș forțat = marș în care trupele execută, în 24 de ore, o deplasare mai mare decît în marșul normal. ♦ (învechit) Distanță, etapă parcursă de o trupă în 24 de ore. Trimișii lui Mihai întîmpinară pe Basta două marșuri de Casovia. BĂLCESCU, O. II 304. ♦ Acțiune militară viguroasă îndreptată asupra unui obiectiv. Marșul victorios al Armatei Roșii asupra Berlinului. 2. Piesă muzicală, puternic ritmată, care reglează cadența pasului unei formații sau al unui cortegiu. Pornind, începeau să cînte marșuri ostășești. SADOVEANU, O. VI 225. Nu uita să-i cînți marșul lui Napoleon. ALECSANDRI, T. I 46. ◊ Marș funebru v. funebru. Marș nupțial v. nupțial. 3. Compoziție literară în versuri, cu subiect patriotic, scrisă spre a fi cîntată pe o arie de marș (2).