MARTOR, MARTUR sm., MARTORĂ, MARTURĂ (pl. -re) sf. 1 ⚖️ Persoană care a auzit sau a văzut ceva și poate raporta despre cele ce știe, în fața judecătorilor sau altor persoane: cela ce... va sudui pre martur înaintea giudețului... să va certa ca un suduitoriu (PRV.-LP.); dacă n’ai treabă, fă-te martor (PANN); Tu care-ai fost martur l’atîtea rugăminte (ALX.); a lua de ~; martor ocular, acela care a văzut cu ochii lui cum s’au petrecut lucrurile: martor mincinos, acela care aduce o mărturie falsă; Dumnezeu mi-e martor, Dumnezeu știe că spun adevărul ¶ 2 Persoană chemată să fie de față la îndeplinirea unor acte: ~ la cununie ¶ 3 Persoană, care în materie de duel, reprezintă pe una din părți, discută și hotărăște, împreună cu reprezentanții celeilalte părți în cauză, condițiunile duelului sau caută să împace pe adversari ¶ 4 Ⓕ Semn, dovadă, lucru care adeverește, mărturie: acest templu este martor al măririi romane [lat. vulg. martur clas. martyr].