MARTÍRIU s. n. Suferință, supliciu, caznă sau moarte îndurată de cineva pentru ideile sau convingerile sale; chin, suferință; martir¹, martiraj, (neobișnuit) martirism. V. c a l v a r. Să mai frunzărim și prin unele cronice, care ne conservară cîteva tragedii și martiriuri bisericești. BARIȚIU, P. A. I, 129. Memoria lui scumpă românilor va fi totdeauna încungiurată de aureola martiriului. GHICA, S. 623. Cum ar fi posibil martiriul, dacă n-ar exista călăul? CARAGIALE, O. VI, 114. Existau și înainte de război martiri, dar nimeni nu-i băga în seamă, martiriul lor era urît și mediocru. C. PETRESCU, Î. II, 58. Se favorizează reprezentarea scenelor de extaz și de martiriu care stîrnesc imaginația și sensibilitatea credincioșilor. OȚETEA, R. 298. Nu se simțea capabil să înfrunte martiriul pentru o cauză hidoasă, pentru „burghezie”. T. POPOVICI, SE. 104. - Pl.: martirii și (rar) martiriuri. – Din lat. martyrium, ngr. μαρτύριον, it. martirio.