MARTINICA (MARTINIQUE), insulă în arh. Antilelor Mici, în partea de N a lanțului Insulele Vântului; 1,1 mii km². Centrul ad-tiv: Fort-de-France. Relief vulcanic, cu alt. max. de 1.397 m (vf. Motagne Pelée). Climă tropicală umedă. Pădurile ocupă 24% din supr. insulei. Trestie de zahăr (1/5 din supr. cultivată), bananieri, arbori de cafea, cacao, ananas. Creșterea bovinelor. Pescuit. Ind. zahărului și a romului. Descoperită în 1502 de Cristofor Columb, M. a devenit, în 1635, posesiune franceză. În urma unor puternice răscoale ale sclavilor negri (1822, 1824), în M. a fost desființată sclavia (1848). În 1946, M. a fost declarată „departament de peste mări” al Franței. În 1982, în cadrul procesului de reorganizare, a fost creat un Consiliu regional cu misiunea de a administra departamentul.