MARTELA vb. tr. 1. a bate cu ciocanul, a ciocăni un metal. 2. (fig.) a chinui, a hărțui. (< fr. marteler)

martela vb., ind. prez. 1 sg. martelez, 3 sg. și pl. martelează

martela vb. I. tr. 1 (compl. indică obiecte tari, mai ales metale) a ciocăni. Martelează folii de metal pentru a le prelucra. 2 fig. (compl. indică oameni) a agasa, a chinui, a enerva, a excita, a indispune, a irita, a înfuria, a înnebuni, a mânia, a necăji, a plictisi, a sâcâi, a supăra, a tracasa, <fig.> a omorî, a oripila, a răscoli, a zgândări, <fig.; rar> a scurma, a strepezi, <fig.; pop. și fam.> a oțeti, <fig.; pop.> a ardeia, <fig.; fam.> a intoxica, a lifta, a persecuta, a seca, <fig.; reg.> a cârnosi, a cetera, a scociorî. Îl martelează cu veșnicele ei lamentări.