MAROTĂ s. f. (Franțuzism) 1. Preocupare exclusivă și obsedantă pentru un anumit lucru ; p. e x t. obiect al unei astfel de preocupări. V. m a n i e. Caii aceia au devenit pentru N. . . o marotă, o idee fixă. CARAGIALE, O. I, 72. 2. (Rar) Sceptru avînd în vîrf un cap acoperit cu o glugă pestriță și împodobit cu clopoței, pe care îl purtau bufonii. Cf. ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. - Pl.: marote. – Din fr. marotte.