MARITÓRNĂ s. f. (Franțuzism, rar) Servitoare (neîngrijită, murdară, urîtă). Cf. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 242. Răzvrătitul și lunaticul cavaler al morilor de vînt și al maritornelor nu se putea împăca cu consacrarea și imobilizarea statuară. PERPESSICIUS, M. IV, 65. - Pl.: maritorne. – Din fr. maritorne.