MÁRE³ subst. (Învechit și popular, de obicei precedat de adv. „atîta” și urmat de un substantiv de care se leagă prin prep. „de”) Număr sau cantitate mare; mulțime, grămadă. Atîta mară de vreme (cca 1825). ARH. OLT. IV, 369. Atîta maru de om sau oameni. LB. Aceste rînduieli și obiceiuri. . . statornicite prin atîtea acturi ctitoricești și domnești și urmate din început într-atîța mari de ani s-au păzit din vechime (a. 1845). URICARIUL, V. 362/3. Atîta mar de oameni. CIHAC, I, 158. A cîrmuit atîta mare de ani. ISPIRESCU, ap. ȘĂINEANU, D. U. Oare nu vă e destul, că, precît a fost tîlharul acesta cu zile, el a hălăduit în domnie atîția mari de ani? ODOBESCU, S. I, 110. De mari de veacuri se luptase. id., ap. ȘĂINEANU, D. U. De atîția mari de ani vecini cu moșiile. d. ZAMFIRESCU, V. Ț. 14. Se mai schimbă lucrurile omenești într-o clipă, nu într-atîta mare de vreme. MERA, L. B. 119. - Pl.: mari. – Și: mar, máră subst. – Pentru etimologie, cf. TDRG, BUL. FIL. II, 162, BL V, 43 (care pune cuvîntul în legătură cu amar), CIHAC, I, 158, LM, TDRG, BUL. FIL. I, 178 (care leagă termenul de mare²).