MARDEIAȘ s. m. (Argotic) Bătăuș. Amănunțita lui cunoaștere a lumii de mardeiași, de codoși și de șmecheri. M. I. CARAGIALE, C. 59, cf. GR. S. VII, 118, BL II, 168, BUL. FIL. IV, 135, 182. Mardeiașii ăia din nimic pun mîna pă cuțit. CAMIL PETRESCU, O. II, 44, cf. 45. Se vedea de la primul contact că. . . se trage din oameni de mahala, poate negustorași, poate mardeiași. STANCU, R. A. IV, 319. - Pl.: mardeiași. – Mardi + suf. -aș.