Definiția cu ID-ul 502391:
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
manșetă (manșete), s. f. – Parte terminală (întoarsă) a mînecii. Fr. manchette, de la manche „mînecă”, de unde și manșon, s. n., din fr. manchon. E dubletul lui manișcă, s. f. (manșetă; plastron), din rus. maniška (Cihac, II, 185). Cf. manget.