MANUDUCTOR s. n. (Învechit, livresc, prin Transilv.) Îndreptar, îndrumător. Manuductor pentru învățătorii sholastici sau Îndreptare cătră cuviincioasa împlinire a diregătoriei învățâtorești (a. 1818). BV III, 223. Manuductor (povățuitoriu). LAZĂR, P. T. 71/24. - Formație savantă din lat. manu + ductor.