MANTÍLĂ s. f. 1. (Învechit) Mantelă (1). Cf. STAMATI, D., COSTINESCU, ALEXI, W. Mantila ei din cuier, cînd intru în antret, mă înfioară. IBRĂiLEANU, A. 167. Tînăra femeie. . . își lepădă mantila de drum și râmase într-o rochie simplă. SADOVEANU, O. XIV, 303. 2. Un fel de șal de dantelă (neagră), purtat mai ales de femeile spaniole. Se întrerupse să facă loc unei doamne. . . înfășurată în mantilă neagră de dantelă și de mărgele. C. PETRESCU, O. P. I, 66. - Pl.: mantile. – Din fr. mantiile. – Pentru sensul 2, cf. sp. m a n t i l l a.