MANOPERĂ s. f. 1. (Rar) Acțiune tactică; atitudine; mijloc, procedeu întrebuințat pentru realizarea unui scop. După cum veneau știrile. . . , așa își schimbau și partidele revoluționare manoperele lor. BARIȚIU, P. A. II, 16. Unii din neștiință, alții ca manoperă de luptă, caută să întreție această confuzie, MAIORESCU, S. I, 50. 2. (Învechit) Manevră (1). Pe la finitul manoperilor [armatei franceze] se auzi un zgomot lîngă cortul împăratului. FILIMON, O. I, 365. 3. (Peiorativ) Manevră (2). La acea manoperă nouă advocatul cere cuvîntul. BARIȚIU, P. A. II 150. Celelalte actrițe privesc la dînsa cu ochi pizmași și întrebuințează toate manoperile pentru ca să împiedice succesul ei. ALECSANDRI, O. P. 130. O manoperă grosolană, ca să intimideze pe cîțiva nehotârîți. CARAGIALE, O. VI, 89. Departe de a bănui manopera lui Titi. . . Stănicâ se scandaliză. CĂLINESCU, E. O. II, 149. 4. Muncă manuală depusă pentru efectuarea unei lucrări. Cf. COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Dacă însă manopera ar fi atît de importantă. . . atunci munca lucrătorului va fi considerată ca parte principală, HAMANGIU, C. C. 131. Prețurile orare de bază la manoperă. LEG. EC. PL. 253. Este oprită orice. . . activitate care nu are legătură cu manopera de depozitare. PREV. ACCID. 68. – Pl.: manopere și (rar) manoperi. – Calc după fr. manœuvre, it. manovra. Cf. lat. med. manopera.